Primarul comunei Galicea Mare, Florel Catană, candidat al Partidului Național Liberal pentru un nou mandat în funtea localității, s-a întâlnit, duminică, 29 mai, cu susținătorii și cetățenii din comună.
Nicolae Giugea, președintele PNL Dolj și candidat pe lista electorală a consilierilor județeni PNL, primarul comunei Siliștea Crucii, Laurențiu Sandu, senatorul Mario Ovidiu Oprea și candidații la Consiliul Județean Dolj – Daniel Drîgnei, Adinel Ilinca, Dorel Luică și Mihai Șdrelea l-au însoțit pe edil și au vorbit cu oamenii despre ce mai este de făcut în comună.
”La Galicea Mare continuăm împreună cu Florel Catană, un primar destoinic care și-a adus din plin contribuția la dezvoltarea comunei și asta se poate observa uitându-te în jur. Domnul Catană și consilierii locali ai PNL mai au de lucru, mai sunt treburi de pus la punct, de făcut proiecte, de aceea vă invit ca pe 5 iunie să votați Florea Catană la primărie, pentru a continua dezvoltarea localității. La Galicea sunt oameni muncitori și gospodari, e o comună mare, cu mulți tineri, cu proiecte de implementat pentru ei, pentru cei mai în vârstă, ca să aibă o bătrânețe liniștită”, a declarat președintele Nicolae Giugea.
”În calitate de primar, împreună cu viitorul președinte al Consiliului Judetean Dolj, domnul profesor universitar Nicolae Giugea, și alături de consilierii locali și județeni ai Partidului Național Liberal, vom putea face un parteneriat pentru dezvoltarea localității, fiindcă fără sprijin de la județ nu se pot face prea multe. Bugetele comunelor sunt mici, nu ajung pentru prea multe lucruri, dar dacă primarul are aceeași echipă la primărie și la Consiliul Județean, lucrurile se schimbă în bine. De aceea, pe 5 iunie, galicenii mei trebuie să voteze PNL pe toate listele electorale”, a spus Florel Catană.
Candidatul PNL are în plan ca în următorii patru ani să continue să extindă rețeaua de alimentare cu apă încă 7 km, în portofoliu sunt și 27 km de canalizare, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea sediului primăriei, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Căminului Cultural, amenajarea unei piețe en-gross pentru promovarea produselor autohtone care să funcționeze zilnic, betonarea aleilor celor 2 cimitire; împădurirea terenurilor degradate, construirea unui centru social; construirea unui cămin pentru persoanele vârstnice, implementarea sistemului educațional de tip After-School, achiziționarea unui sistem de monitorizare video a întregii localități, implementarea unui sistem de iluminat pe bază de led-uri în întreaga localitate, asfaltarea străzilor; pietruirea drumurilor de exploatare; implementarea unui sistem pentru colectarea apei pluviale; înființarea unui sistem de pază pentru culturile agricole; construirea unei baze sportive; achiziționarea unei vidanje; reabilitarea fostei cișmele în vederea creării unui loc de agrement.
”Primarul comunei Galicea Mare, Florel Catană, continuă proiectele de dezvoltare începute, dar, cel mai important, e că le poate face mult mai repede dacă Partidul Național Liberal va câștiga și alegerile pentru Consiliul Județean Dolj, pentru că de aici se dau bani către primăriile din județ”, a spus și Adinel Ilinca, candidat la Consiliul Județean Dolj din partea PNL.
Consilierul județean Mihai Sdreală a precizat că echipa de consilieri județeni ai PNL va fi partenerul echipei locale de consilieri, astfel încât strategia de dezvoltare a comunei să aibă toate șansele să devină realitate. ”Cu fiecare comună câștigată de PNL avem posibilitatea să scoatem din sărăcie întregul județ“, a spus candidatul la Consiliul Județean Dolj.
Biroul de presă al PNL Dolj
Republica TV Pentru că ne interesează!