Ultimele știri
Acasă / Politica / Condamnarea lui Dragnea poate arunca PSD in haos

Condamnarea lui Dragnea poate arunca PSD in haos

Ședință de urgență la PSD. Dragnea cere vot de încredere. Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în Dosarul Referendumul. Sentinţa este urmată de o şedinţă de urgenţă la sediul PSD.


Liviu Dragnea, ajuns la sediul PSD din Kiseleff imediat după decizia instanței în Dosarul Referendumului, a convocat o ședință de urgență a liderilor social-democrați.

PSD se află într-un moment de cotitură, iar tensiunea e la cote maxime. Deşi Dragnea este considerat o victimă, condamnarea preşedintelui ar putea aduce unele tendinţe de contestare în partid, chiar dacă din partea unei tabere minoritare.

O eventuală plecare a lui Liviu Dragnea din fruntea PSD înainte de alegeri ar avea un efect catastrofal, nu numai pentru rezultatele electorale, ci şi cu posibile rupturi în partid. Vidul de putere şi lupta pentru supramaţie ar putea duce la o fragmentare pe zona de stânga a politicii, la fel ca pe dreapta, prin apariţia unor partide noi, haos şi degringoladă.

Cu majoritatea social-democraţilor solidari cu Liviu Dragnea, căruia îi cer să continue reforma începută în partid, liderul PSD trebuie să ia o decizie majoră nu numai la nivel personal, ci pentru însăşi stabilitatea sistemului politic. Acesta este mesajul principal care circulă în PSD, în condiţiile în care adversarii de la PNL s-au grăbit să-i ceară demisia lui Dragnea, potrivit stiripesurse.ro

PSD a luat DECIZIA în privința lui Liviu Dragnea

Liderii PSD s-au reunit în ședința Comitetului Executiv al partidului pentru a lua o decizie în privința lui Liviu Dragnea. În cadrul acestei ședințe, Dragnea a luat hotărârea de a rămâne lider al PSD, decizie acceptată de toți membri PSD. De asemenea, niciun lider PSD nu i-a cerut demisia.

Conform informațiilor transmise de Digi24, membrii PSD fac scut în jurul președintelui partidului și îl vor asigura de întreaga lor susținere. De altfel, conform codului de integritate a partidului, nu pot fi în funcții de conducere cei condamnați pentru fapte de corupție și fapte comise cu violență.

Victor Ponta a avut și el o reacție de unitate: “Ca să răspund tuturor celor care ma întreabă: cred că Liviu Dragnea NU trebuie sa își dea demisia din funcția de Președinte al PSD! Trebuie să țină Partidul unit, să câștige alegerile locale și parlamentare și să ferească PSD de toți “ofițerii” acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia! Clar?” scrie Ponta pe Facebook.

Despre Maria Staicu

Maria Staicu este redactor sef al site-ului web Republica TV si prezentator/realizator al emisiunilor "Dublu Impact - Discutii libere cu Maria Staicu"; "Oameni care inspiră comunitatea". Sub fosta semnătură Maria (Irma) Huculici a scris știri, reportaje și investigații pentru Libertatea, Adevărul, Evenimentul Zilei, Editie Specială, Click!, Balkan Investigative Reporting Network (BIRN) - reteaua Europa de Sud și de Est. A prezentat si realizat mai multe emisiuni de televiziune. A colaborat cu HotNews, Forbes, 3 TV Oltenia, B1 TV, Realitatea TV, Oltenia TV. Este detinătoarea Premiului pentru cel mai bun jurnalist al anului 2010. În prezent continuă cu proiecte freelance în jurnalism.

V-ar mai putea interesa

Luca Niculescu, premierul desemnat: “Este momentul să construim”

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat oficial luni, 5 octombrie 2026, pe diplomatul și fostul jurnalist …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.